De pe Facebook adunate :)

PauIsp

Biban
Text preluat


"Alo, mamă!? M-am căcat pe mine!"

Nu ştiu cat de sugestiv e titlul sau câți dintre voi ați pățit treaba asta… mare, pe voi. Eu am pățit-o! M-am căcat pe mine… la propriu! Bine, eram şi mic… 19 ani! Hai să vă povestesc!
7.55 AM.
O dimineață extrem de friguroasă, catre scoală. Vesel, binedispus, relaxat. Nimic nu avea să prevestească beleaua. Îmi aprind o țigară şi mă îndrept către destinație, adica aproximativ un km. Cred că dupa vreo 300 de metri parcursi, stomacul mă anunță că are loc o defecțiune pe undeva. Vreo conductă plină, ceva digerat cu întarziere, nu ştiu exact ce. Nu iau în calcul agitația şi continui să merg uşurel. După o altă distanță parcursă, sesizez o apăsare groasă pe burtică, semn că nu-i a bună, aşa că grabesc pasul, încurajându-mă că poate e doar vreo alarmă falsă. Din păcate…. nu. Cu paşii măriți şi puțin agitat, primesc al doilea S.O.S. de la stomac, cum că vrea să “aterizeze forțat”. Păi unde să aterizez eu la ora aia? La Baloteşti, unde?

Pe de-o parte şi de alta a drumului, doar câteva magazine… şi alea închise. Încep deja să mă impacientez. Stomacul trimitea din ce în ce mai des semnale mirositoare şi zgomotoase deja, semn că nu mă ține mult. La vreo 20 metri în fața mea, văd o reclamă la un Bingo. “Bingo!” mi-am zis şi eu… daca nu chiar “bingote”. Grăbesc şi mai tare pasul, bucuros că am unde să las “copiii”. Ajuns la fața locului… trec de la extaz la agonie. Pe uşă, un afis mare, pus parcă în ciuda mea ”Bingo s-a mutat în strada…”. Până pe strada respectivă sigur nu mai ajungeam “clean”. Deja mă vedeam actor într-o dramă cu final… maro. Aproape că mă ia plânsul şi încep să fug pur şi simplu spre scoală. Fugeam de parcă mă alerga Nikita să mă fută. Dânsul, cum zic moldovenii, era înca în mine, dar undeva la uşă, gata să sară din mers. Nu mai aveam mult de mers, vedeam deja şcoala. Mă rugam de dânsul să nu iasă, ba că-i frig afară, ba că ne facem de ruşine, diverse pretexte să-l țin la locul lui.

În fața şcolii, la câțiva metri de intrare… “bufff”… aud şi simt un val de căldura pe partea dreapta. Mi-am dat seama că e de la mine , închipuiți-vă şi voi în ce situație eram. Lovit de soarta de la cur la glezne, ce-aş fi putut face? În şcoală nu puteam intra, pe strada nu mai puteam merge… Norocul meu cel mare a fost că undeva în partea dreapta a şcolii, o clădire era în construcție, aşa că mă îndrept uşor către acolo, cu mortul pe mine. Mă pitesc în spatele cladirii, îmi aprind o țigară şi mă asez pe o schelă, ferit de ochii lumii… credeam eu, pentru că realitatea era alta. 2 zugravi apar în fața mea şi mă întreabă ce caut acolo. Le-am răspuns.. fără să vorbesc, adica le-am aratat direct curul. I-a buşit râsul pe oameni şi săritori cum suntem noi românii…. au plecat. Trăgeam din țigară şi gândeam intens. Aveam un mobil şi pe el credit de maxim un telefon. Pe cine să sun să mă salveze? Nu ştiam care din colegii meu au ajuns la şcoală şi care nu, deci riscam să rămân şi fără credit. Cine să mă scoată mai bine din impas decât mama. Formez, răspunde şi intervin cu o voce tremurândă: “Alo! Mamă… m-am căcat pe mine!”. La celalat capat al firului, mama mirată “Păi ce-ai pățit, mai, mamă?”. Nu înțelegea că eu chiar mă căcasem pe mine… la propriu. Îi explic, o bufneşte râsul şi începe să-l sune pe frati-miu. Într-un final apare, cu o pereche de pantaloni în mână şi cu vreo 3 suluri de hârtie igienică. Mi le aruncă în față şi-mi spune: de-aici te descurci…

“Mulțumesc” îi răspund, mă şterg, mă îmbrac şi pe mă îndrept, pe cele mai ocolitoare rute… cu un miros persistent de …. primavară , către camera de camin. O experiență memorabilă, care îmi aduce aminte de vorbele tătalui unei foste iubite “Cea mai grea boala de pe Pământ e să-ți vină să te caci şi să n-ai unde!”. A avut dreptate!
 
Sus