• Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea folosiri acestui site, ești de acord cu utilizarea de către noi a cookie-urilor. Learn more.

Funny

Claudiu

Administrator
Membru personal
Frumoasa povestire, cat despre film, l-am vazut dar cred ca se putea obtine mai mult dintr-o idee buna si de actualitate ca inteligenta artificiala.
 
Si una, mai subtire, ce-i drept, cu dedicatie pentru kingofbeasts, acest magician al unui intreg bestiarium de voblere resapate. Iaca asa: In Arad, exista din vremuri imemoriale o piata de vechituri. Prin natura micii ei afaceri , soata mea e in fiecare duminica acolo (iar eu in consemn la domiciliu), si foarte des imi aduce tot felul de chestii, de-ale pescuitului bineinteles. Si intr-o duminica, imi pune pe masa, triumfatoare un Rapala, vechi, usor scorojit, si o mulinetuta Shakespeare, veche bine si ea. Cat ai dat pe mulineta? 5 lei. Si pe vobler? 1leu...ca doar nu era sa-i dau 2,50 cat a cerut. Buna piata, buna nevasta!
"Mosule" zimbettt saru'mana pentru dedicatie si pentru momentele de buna dispozitie pe care mi le-ai creat (si vad ca nu numai mie ) thumbuproflmaoooaplaud
Intr-adevar in epoca consumului fara limita, uneori merita sa "tunezi" diverse si sa dai vechiului valoare de nou. In materie de lansete, de multe ori privirea cate unui colaborator cand isi vede noua lanseta veche face mai mult decat toti banii pe care mi i-a dat. bucurostare
Sunt lucruri cu valoare sentimentala care n-au pret dar care pentru tine sunt nepretuite (ps. nu-i pleonasm- pentru carcotasi- , e unele diferente de nunanta zimbettt)
Si apropo de piata e vechituri, de curand ii povesteam cuiva , care de la statutul de colaborator pot spune ca trece cu pasi repezi la cel de prieten drag, ca prima mea lanseta din fibre nenaturale (precum alunul sau bambusul anterioare) a fost un Shakespeare telescopic "carpit" la al doilea element din varf, pe carer l-am luat din piata de vechituri cu mare bucurie .bucuriemare
 
Motto: ...si thrill-ul nu mai bate...
Povestioara ce urmeaza are ca erou un bun prieten, foarte vechi prieten, Shimi. El este cel care in 1978 a escavat prima cupa care tansforma complexul de balti de la Vladimirescu in balastiera cunoscuta azi ca balta "Big Pike". Ani de zile am batut impreuna, o gasca de copii ahtiati dupa pescuit, balti, canale si kilometri de mal al Muresului. La fiecare plecare, noi ceilalti, eram gatuiti de emotia momentului. Shimi, in schimb, avea o reactie paradoxala, anume incepea sa cante. Si nu orice: "Soarele si pionierii", "Sus, mai sus cutezatori!", si cel putin inca vreo 20-30 de slagare la moda. Desi pornirea fireasca a tuturor era sa il strangem de gat sau sa il bagam cu capul sub apa pana termina repertoriul, il ascultam constiinciosi pana la capat, ca era baiat bun si de-al nostru (ca toti aveam cu caputzu). Dragostea noastra pentru el s-a dublat de zece ori cand, la terminarea scolii profesionale a fost repartizat pe o draglina la balastiera de langa balta Sambateni, pe Mures. Si iata cum , sambata dupa masa, ne adunam toata gasca la balastiera lu' Shimi. Dupa ce ponta de ora 15, Shimi se urca din nou pe draglina si sapa un gropan la 10-15 m de mal, dupa care ne asezam cu totii la pescuit in proaspatul loc ce aduna de obicei fel de fel de pesti. Dar, cu timpul, am fost tot mai doritori de un gropan mai spre mijlocul albiei. Si, dupa antrenamente secrete , lungi si obositoare, Shimi a facut anuntul mult dorit: Sa veniti sambata, sa vedeti cat arunc cu cupa! Si ne-am dus... Totul s-a desfasurat ca la carte: Shimi ne-a randuit pe toti dupa regulament (Nu stationati in raza de actiune a utilajului), am bagat film in aparatul foto si am tras aer , adanc in piept. Shimi, ca un imblanzitor al fiarei de otel a inceput sa balanseze bratul, tot mai larg si tot mai larg. Un gest scurt, frana eliberata...Cupa pleaca spre mijlocul albiei, tragand dupa ea cablul. Neasteptat, draglina face o plecaciune, atingand cu bratul apa din fata ei, nodul de capat plesneste si totul dispare in Mures cu un zgomot groaznic. In linistea care a urmat, primul sunet care s-a auzit a fost clicul aparatului foto. Privind cu mare atentie valurelele ce se loveau de mal , si conversand telepatic cu intensitate am formulat o concluzie pe care unul din noi a reusit sa o scoata pe gura: Shimi, noi plecam acasa...Tu mai stai?...
Epilog: A mai stat. Si el, si noi , si un nenea coleg de la alta balastiera care a venit cu un utilaj sa scoata cupa si cablul, si un nenea din sat cu barca....Luni dimineata draglina era buna de lucru.Si totul a costat putin, foarte putin: salariul lui si banii nostri pe o luna.
PS: De curand Shimi s-a apucat de spinning. Acum ma toaca cu telefoane (Cum sa fac? Ce sa fac). Si stie inca toate cantecele...