A doua zi dimineața , o scot pe muza la o plimbare cu kayacele până pe celălalt mal al lacului , la un pescuit de știuci și gură mare între nuferi, chiar la intrarearea unui pârâiaș in lac.
Ratez o grămadă la broască și , cu altceva nu puteai da de plante . O știucă mi-o urmărește până sub kayak, o alta sare ca proasta peste broască în atac dar , nu păcălesc in final niciuna.
Reușesc totuși un bass frumușel
Cu atâta dat din mâini și cu bățul și cu vâsla, ne răzbește foamea și decidem să mergem la tabără să facem o pită-n jar și-o tocană de ciuperci să mâncăm.
Pornește muza un foc de lemne ude ! ( cine poate ?

) luate de al vostru drag , cum spunem noi , “de pe picior” ( adică lemn uscat pe trunchiuri care nu ating solul ) și juma de ceas mai târziu scoatem din oala de fontă o “tuciurie” numa bună de bătut .
Punem apoi la jar proteina din carne și “carnea pădurii “ și salivăm nerăbdători lângă ea preț de încă vreo douăzeci de minute, făcându-i poze și clipuri Numa bune de îndesat la cutia cu amintiri pentru posteritate
Pe seară , sătui și adăpați, cu forțe proaspete, luăm kayacele și plecăm să ne luăm la trântă cu monstrul . Deschid eu seara cu in PB la clean canadian de 42 de centimetri.
Ratez apoi niște bași la broască-n ierburi, prind vreo 2 micuți cu puppy și mă ocup cu pozat muza sub clar de lună.
Puțin o scap din ochi , doar puțin . Așa ... cât să se poată ascunde după insulă și să strige panicată “ Am pește! Am pește! E mare !!”
Evident că mă pun pe vâslit să-i sar în ajutor și , ajuns la ea , o găsesc cu o frumusețe de șalău care, urma să devină PB-ul ei cu cei 52 de centimetrii ai lui
In euforia drilului , venit după un atac din scurt aproape de barcă , a omis să-și mai aprindă lanterna așa că, tot ce putusem să scot de la ea in timp ce vâsleam era ceva in genul ăsta :
“-Ce-i?
-Nu știu ce-i , e mare!
-cum nu știi , nu l-ai scos?
-Ba da , l-am luat pe sus și l-am băgat in kayak!
-Păi și cum nu știi ce-i ?
-Nu știu, nu-l văd! Tu știi cum o luptat? O început să-mi tragă fir de pe mulinetă și să plece la adânc ca o musky!
-Cu ce l-ai prins?
-Cu rotativa aia mare ce mi-ai făcut-o tu cu glitter și portocaliu in iarnă.
Am vrut să prind și eu un clean așa fain ca al tău și... a intrat ăsta!

”
Ascult apoi cu răbdare povestea capturii în timp ce priveam și încercam să imortalizez o muză care radia de bucurie, având în ochi o parte din strălucirea lunii ce i-a fost complice

Dăm apoi o vreme în liniște totală ,cu fel de fel de giugele de șalău dar fără vreun alt atac. Mă surprindeam uneori cu privirea tintită pe muză care se contura ca o arătare sub lumina lunii .
Muza concentrată și dedicată trup și suflet pescuitului , îmi Răspunde pentru prima dată cu un hotărât “Nu!” atunci când, știindu-i obiceiul de a pleca repede la tabără când se lasă noaptea, o întreb într-o doară “ Muzăăă, mergem?”.
Într-un târziu , pe când orice briză se oprise și nici picior de om nu mai era pe lac în afară de noi, pe o apă total inertă , ca de sticlă, ne pornim ușor cu padela la o partidă de troling pe nocturnă din kayace și apoi ne retragem la tabără cufundați in liniștea naturii .